Descriere
Descrierea intervenției
Cooperarea transnațională și interteritorială a devenit un instrument important pentru actorii din mediul rural, fiind un mecanism eficient pentru a ajuta zonele rurale să se dezvolte și să găsească împreună soluții la problemele comune. Cooperarea LEADER implică colaborare, dar la un nivel mult mai dinamic. Aceasta încurajează și sprijină Grupurile de Acțiune Locală să efectueze acțiuni comune cu alt/alte grupuri LEADER din altă regiune sau Stat membru, sau chiar cu grupuri din alte state europene.
Obiectivul general al cooperării este de a îmbunătăți potențialul zonelor LEADER. Cooperarea interteritorială și transnațională este un mod de a îmbunătăți perspectivele și strategiile locale, de a obține acces la informații și idei noi, de a învăța din experiența altor regiuni sau țări, de a stimula și sprijini inovarea, de a dobândi aptitudini și de a obține mijloace pentru îmbunătățirea calității serviciilor furnizate. Astfel, se ridică calitatea vieții în mediul rural, iar implementarea strategiilor de dezvoltare locală de către GAL-uri capătă plusvaloare.
Beneficiari eligibili
- Grupuri de Acțiune Locală
Acțiuni eligibile
- Activități culturale comune care contribuie la păstrarea și promovarea identității culturale, a patrimoniului cultural și care contribuie la obiectivele SDL.
- Schimbul de experiențe și bune practici privind dezvoltarea rurală, concretizate într-o acțiune comună.
- Formare profesională de scurtă durată, dovedită prin emiterea unui certificat de participare.
- Organizarea/participarea la evenimente, expoziții, târguri, inclusiv taxe pentru participanți sau expozanți.
- Organizarea acțiunilor comune de instruire, întâlniri, ateliere de lucru, organizare de evenimente, networking legate de acțiunea comună.
- Activități culturale comune care contribuie la obiectivele SDL.
- Abordări colective ale proiectelor de mediu.
- Promovarea unor produse, practici, procese și tehnologii noi.
- Organizarea unor procese de lucru comune, prin partajarea echipamentelor și resurselor.
- Cheltuieli cu onorariile experților implicați în acțiunile comune ale proiectului.
- Cheltuieli cu transportul, cazarea și masa participanților.
Cheltuieli neeligibile
- Cheltuielile legate de teritoriile din afara Europei sau din afara teritoriului partenerilor implicați în proiectul de cooperare, cu excepția participării la un singur eveniment internațional.
- Cheltuieli cu închirierea unui spațiu pentru desfășurarea managementului proiectului.
- Proiectele care nu vizează activități economice neagricole menite să creeze un avantaj economic pentru GAL-urile din proiect sau pentru anumite întreprinderi din teritoriul acestora.
Criterii de eligibilitate
- Proiectul trebuie să se realizeze pe teritoriul UE.
- Proiectul de cooperare este elaborat în comun de către parteneri, evidențiind coordonatorul de proiect.
- Solicitantul va depune un acord de cooperare care face referire la o perioadă de funcționare cel puțin egală cu perioada pentru care se acordă finanțarea.
- Proiectul de cooperare propus va fi nou și nu va fi în curs de desfășurare sau finalizat.
Principii de selecție
- Numărul partenerilor implicați în parteneriat.
- Caracterul național sau transnațional al proiectului.
- Proiectele care, prin planul de acțiune, urmăresc să promoveze digitalizarea, conceptul smart, transferul de tehnologii noi sau inovarea.
- Proiectele care, prin planul de acțiune, urmăresc promovarea/valorificarea producției, brandingul, marketingul și publicitatea grupurilor de producători, asociațiilor și parteneriatelor din teritoriul GAL-urilor implicate în proiectul de cooperare.
Rata sprijinului:
Intensitatea sprijinului public nerambursabil, raportată la costurile eligibile per proiect, va fi de 100%.
Comunicate
No posts